marți

Nu aberăm când vine vorba de frumos!


             Chiar nu o facem. Mai ales când niște oameni mișto fac un proiect și mai mișto. O să o fac pe aia nasoală și dau cu copy + paste, ca să înțelegeți mesajul cât mai bine.

”Ziua internaţională a autismului a devenit tot mai populară în ultimii ani, deoarece auzim tot mai des acest diagnostic şi încă nu înţelegem într-adevăr această tulburare. Prin implicarea copiilor, ne dorim să oferim o imagine de asamblu a ceea ce înseamnă pentru ei lumea înconjurătoare, aşa cum o percep şi aşa cum şi-o reprezintă. Dincolo de orice explicaţie bio-psiho-socială, emoţia primează. Ne dorim să surprindem realitatea acestor copii, să îi înţelegem şi să îi ajutăm să facă paşii spre integrare. Care sunt nevoile lor? Nevoia principală este acceptarea! Noi suntem alături de ei să vă prezentăm o altă lume,o lume plină de vibraţia emoţiilor. Copii implicaţi în proiect deţin motivaţia arzătoare de a arăta lumii modul în care ei trăiesc în prezent. Efortul lor de a se înnarma cu multă voinţă,capacitate de autocontrol şi toleranţă se sintetizează în puterea de a da mai departe altor copiii şansa de care au beneficiat ei. Pentru că împreună suntem mai putenici! Efortul este al lor şi noi îi susţinem!”

           Oamenii ăștia au dat unor copii speciali (și nu o dau la modul aiurea) câteva aparate ca să ne arate cât de (mai) frumoasă se vede lumea asta banală prin ochii lor. Nu știu ce a ieșit, încă, dar pun pariu că este ceva minunat și că impactul pe care îl vor avea fotografiile făcute de ei va fi pe măsură. Vreau să cred că suntem conștienți cu toții că avem incredibil de multe lucruri de învățat de la puștii ăștia și că sâmbătă vor reuși să ne deschidă ochii cât mai larg și să ne demonstreze cum lucrurile cele mai mici pot să îți îmbunătățească starea de spirit. Sper să ne rupem cât mai mulți oleacă de timp și câțiva bănuți și să le demonstrăm că, în ciuda minților limitate și a comportamentelor gri din țara asta, mai sunt câțiva oameni care au suflet și care pot ajuta la schimbarea pe care ne-o dorim cu toții pentru lumea din jur. Mai sper și că o să reușim să le răspundem cu un zâmbet puștilor care au depus atât de mult efort să realizeze ceva frumos pentru noi, ăștia care suntem îmbufnați și înegriți de problemele zilnic, de griji și de filmele nasoale care ni s-au întipărit, cumva, pe retină. 

          
 P.S. : Aici găsiți toate detaliile evenimentului. See ya there! 










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu